the phone is quiet tonight…
way to quiet
something, somewhere, someone
is trying to find a path
the golden path
the phone is quiet tonight
no poisen in my veint
and still i can hear
the call of the beholders
the phone is quiet tonight
too quiet
and dark the room is
the phone is quiet in the night
Trolli de pretutindeni uniti-va!
Noi ne-am saturat ca oamenii sa ne considere/vada ca niste brute ale cavernelor, sa fim asemuiti cu raul ce salasluieste in fiecare.
De ce in fiecare film/carte fantasy noi suntem automat categorisiti in tagma celor rai? Poate pentru ca am luptat alaturi de elfi in marele razboi? Poate pentru ca noi nu am vrut sa cedam locurile noastre hraparetilor oameni? Poate pentru ca noi inca luptam pentru supravietuirea noastra, pe cand elfii s-au inchis in padurile lor seculare sau au plecat peste mare, iar zanele si celelalte fiinte magice s-au auto-exilat in Muntii cei Mari, lasandu-ne pe noi sa fim ultima linie de aparare?
De ce credeti ca nu mai vedeti astazi nici elfi, nici gnomi, hobbiti, zane sau copaci vorbitori? Pentru ca voi, oamenii, i-ati distrus rand pe rand, ocupand si distrugand casele noastre. Ati omorat sistematic orice urma a fiintelor magice din aceasta lume “reala”, cum ii spuneti voi. Ei bine nu e adevarat. NOI inca suntem aici, luptam inca pentru ceea ce e al nostru.
Nu credeti? Intrebati nordicii de cate ori intra in pesterile noastre, intrebati copiii zapezii de cate ori intra noaptea in padurile locuite de noi. Intrebati batranii cu parul alb de cate ori au spus povesti cu noi la gura focului.
In ultima productie a celor de la Dark Horse Entertainment, ma refer aici la HellBoy 2, noi am fost ironizati si aratati asemenea unor brute gata sa distruga orice, fara ratiune, niste servitori. Well, va inselati. Cati dintre dumneavoastra s-au intrebat daca Mr. Wink il ajuta pe printul Nuada de bunavoie, cati s-au intrebat ce legatura de prietenie exista intre ei? V-ati intrebat daca Mr. Wink credea sau nu in dreptatea cauzei sale? Nuu… dar toti ati ovationat atunci cand a murit, nici unul din voi nu a varsat o lacrima pentru el. De ce ati face-o? E mare, e urat, se imbraca prost, are un pumn de metal, rezulta clar ca e the BAD GUY. Well, not really.
Noi nu am distrus padurile, la urma urmei de ce am face-o? Ne-am distruge propriile case. Noi nu foram dupe metale pana se surpa pamantul, noi nu pornim razboaie doar de dragul de a le porni, noi nu omoram alte fiinte pentru ca ne face placere, sau din sadism. O facem pentru a supravietui. Se spune ca am manca pisici, si ce-i cu asta? Si leul mananca antilope, si bufnita mananca iepuri, iar uneori tigrii ataca oamenii… dar totusi ele sunt specii pe cale de disparitie si protejate de lege. Noi suntem vanati, exterminati, macelariti, distrusi doar pentru a satisface nevoia voastra de a fi singurii suverani ai acestui glob de pamant.
Noi am fost aici inaintea voastra, la fel cum inaintea noastra au fost altii. Vechii copaci umblatori inca mai traiesc, putini, caci voi i-ati distrus si transformat in hartie si chibrituri. Cei care au mai ramas se ascund in padurea cea mare. Dar ei pot, biete suflete muritoare, sa va spuna adevarata poveste a taramului astuia.
A venit timpul ca noi, infamele creaturi ale noptii, monstri si uzurpatori, protectori ai padurii si ai muntilor sacri, sa iesim si sa luptam pentru patria noastra. Sa va vedem atunci pe voi, oameni cu sufletul gol, cum veti trai sau muri, atunci cand miturile si legendele voastre se vor adeveri.
pana atunci,
la revedere
via Flo, un articol scris din inima about Magic: The Gathering…
Primul meu contact cu MtG l-am luat cand eram inca un un tanc. A fost dragoste la prima vedere, desigur, a durat ceva pana sa-mi implinesc visul si sa-mi vad “iubita” alaturi de mine, si nu doar in imagini din reviste. Pentru prima data am vazut-o in `98, era dezbracata de toate secretele, cineva (un nene de la Level) arata cititorilor fiecare secret a celei care mult mai tarziu mi-a adus o bucurie imensa in suflet. Pe o poza cu Evincar fiecare linie, fiecare numar (dual sau nu) ne-a fost explicat, aratat, exemplificat. Am ramas mut. Vroiam sa incerc si eu, sa testez, sa sondez, sa-i cunosc limitele. Pe scurt VROIAM.
Asemenea tuturor copiilor, am uitat de acea dragoste… sau poate nu, uneori, inainte sa adorm ma imaginam calarind dragoni ce scuipa foc asupra fortelor intunecate conduse de vreun lord vampir, uneori ma imaginam de fortele binelui, luptand alaturi de ingeri sau elfi inpotriva unor armate uriase de orci sau goblin… Deh, o imaginatie prea bogata sau prea mult Tolkien & fantasy.
Vara trecuta – mai degraba catre toamna, pe o mica terasa din burgul meu, unde credeam ca mai nimic nu se intampla, din poveste in poveste, unul dintre camarazi de suferinta (rog a se citi “halbere” la rece) a inceput sa povesteasca despre Kamigawa si Mirrodin, despre lupte dintre giants si changelingi, dintre snakes si faeries, invingand unii sau altii. In mare depinzand de conducatorul lor, caci, fiecare conducator avea propriile armate – carti, create din soldati ai diferitelor rase. Atunci totul a revenit inapoi, m-am vazut din nou micul copil ce saliva pe o pagina Level la ceva fantastic si imposibil de descris in niste biete cuvinte. Am fost captivat din nou, AM VRUT.
Undeva in preajma craciunului am facut cunostiinta, cu cea care, apoi avea sa devina amanta (cu acordul prietenei). Amanta pe care o impartim… Yeap, e vorba de MtG, primele 5 theme-deck`uri 10th editon si 10 boostere (am convenit cu prietena sa impartim amanta in mod egal). Dupa incursiuni in tainele MtG-ului am ajuns sa joc alaturi de prietenii mei (ei incepusera putin mai devreme).
Ne aduman la sfarsit de saptamana (in zilele alea doua libere) si jucam, de cele mai multe ori jucam in multiplayer cu reach stanga-dreapta de unu. Astfel jucam toti, fara a astepta eternul loading arena, no player to play with.
In noptile albe de pelegrinari am ajuns sa vad/cunosc diferite personalitati ale “amantei”, caci, ea avea mai multe personalitati, astfel am ajuns sa cunosc destul de bine Time Spiral, Future Sight, Planar Chaos, dar si unele mai vechi Kamigawa (toate 3), Mirrodin, Ravnica precum si ultimele care si le dezvoltase (Lorwyn si Morningtide). Eram fascinat, uneori dimineata, atunci cand somnul e mai dulce, il visam pe Kokusho, the Evening Star si combo-ul cu care ne nimicea Paul, simteam in mine sacrificiul pe care il facea pentru lider de fiecare data cand ieasea din arena. Pot zice ca am avut noroc, eu si Andi (my girlfriend), ca i-am avut ca dascali pe baietii din Bistrita: Aty, Gabi, Paul, Marius, Ionut… Era misto ca Paul venea tot cu deckuri noi la care nici nu stiai cu ce se mananca anumite carti din el. De unde sa te astepti sa castige cu Barren Glory? Sau sa iti splice into arcane cateva spelluri peste cap? Am avut noroc cu Paul. Avea si are o groaza de carti, asa ca avea de unde sa aleaga. Spre bucuria noastra, care ca niste copii mici asteptam sa vedem ce deck a mai mesterit. Intr-un deck de al sau am intalnit prima data Charge Across the Araba, vrajitorie care mi-a placut nespus de mult si pe care o joc cu drag. Tot la el intr-un deck de negru axat pe discard am intalnit Firemane Angel si nu am inteles ce cauta acolo. Pana am prins idea cand l-am vazut si pe Mindslicer cu ajutorul caruia beneficai de acel 1 viata destul de repede,asta daca te miscai repede. Incet, incet am devenit addicted (oarecum) atat de joc cat si de oamenii cu care interactionam. Acum, iesirile la bere, mi se pareau un pic mai interesante. Cunoasterea oponentului constituie totusi un avantaj de care trebuie sa tinut seama.
Incetul cu incetul, invatand de la cei mai priceputi, in aceste seri si nopti pline de magie un jucator, mai exact o jucatoare, a inceput sa ne dea mai tot timpul peste cap. Da, nu e scris gresit, o jucatoare - Andi prietena mea. In primul deck a strans tot ce se putea mai bun de pe la elfi, pe care din spate ii sustinea puternicul Vigor. In momentul in care ajungea el pe masa… si o face des si repede, nu prea mai aveai scapare. Poate am fost si eu de vina la ascensiunea ei dandu-i ceva carti bune like Birds of Paradise si Vigor, de la care a plecat ideea. Ca un deck ce se respecta avea si cateva spelluri cu care sa scape de creaturile tale, cum ar fi Putrefy. Intr-un final deck-ul a ajuns la forma aceasta:
Creaturi:
4x Llanowar Elves
2x Wren’s Run Vanquisher
3x Winnower Patrol
4x Imperious Perfect
4x Vigor
2x Rhys the Exiled
2x Lys Alana Huntmaster
4x Bramblewood Paragon
Alte spelluri:
2x Giant Growth
2x Springclean
2x Elvish Promenade
2x Akroma’s Memorial
4x Overgrowht
3x Luminescent Rain
Landuri:
17x Forest
1x Vivid Marsh
1x Wirewood Lodge
1x Gilt-Leaf Palace
Nu a trebuit sa asteptam prea mult ca fata asta ne-a pus padurea-n cap, la propriu! Cu un deck de treefolks bine pus la punct. Acest deck arata cam asa:
Creaturi:
2x Llanowar Elves
1x Birds of Paradise
4x Timber Protector
3x Treefolk Harbinger
4x Bosk Banneret
2x Cloudcrown Oak
2x Dauntless Dourbark
4x Leaf-crowned Elder
2x Thorntooth Witch
3x Verdeloth the Ancient
2x Woodfall Primus
Alte spelluri:
4x Overgrowth
4x Putrefy
Landuri:
6 x Swamp
9x Forest
4x Mosswort Bridge
1x Vivid Grove
Deckul acest a fost o creatie proprie al ei, intcomit din treefolks ce ii avea si Timber Protector, pe care i l-am daruit. Chiar daca stiam ca o sa iau iar bataie, dar asta e - a contat mai mult ca era ea happy.
Apoi, a venit un moment de upgrade in viata mea, Clujul. Exact, eternul, fascinantul, frumosul Cluj. Cu bulevarde si case vechi, cu lume boema si plina de poezie. Aici am dat de alti maestri in Magic. Jucatori ce isi cunosteau cartile atat de bine, incat as fi spus ca s-au nascut odata cu ele (aici ma gandesc la Gabi si deckul sau de goblini cu Greater Gargadon). Daca ar fi sa scriu vreodata o istorie a lumii, sigur nu i-as uita pe vesnicii conducatori ce-si conduceau razboinicii spre victorie sau infrangere (hey… si Napoleon a avut Waterloo-ul lui), astfel in Yume Cristi, Alin, Gabi Csapo, Vlad si toti ceilalti ne-au primit in micul lor grup, fara aere de Cezari sau despoti.
Alaturi de ei am jucam tot in multiplayer, era… mai interesant si ne cunosteam mai usor. Alaturi de ei am participat la primul meu Tournament, nu unul sanctionat, dar tot tournament . La acest tournament s-au impus decku’ de goblini a lui Gabi si cel de elfi a lui Andi mai sus amintit.
In cautare de noi lideri spirituali, dar totodata de oponenti am ajuns pe meleagurile Brasovului, veche cetate plina de magie, unde am fost la primul eveniment oficial. Intors acasa din calatorie, am povestit camarazilor tot cea ce am vazut si i-am dat prietenei mele un „trofeu” cu care m-am intors – Llanowar Elves primit pentru prima mea participare la un eveniment oficial. Aici i-am cunoscut, in cele din urma, pe Sergiu, Shorty, Vox, Razvan, Darkan dar si pe multi altii.
Din nefericire nu am putut ajunge in Cluj, cand am primit vizita celor de la Games Academy, dar nu o sa ratez prerelease-ul Shards of Alara si sper ca nici event-ul de la Timisoara.
O alta parte a jocului care ma atrage sunt artwork-urile. Am ajuns sa imi iau carti doar pentru cum arata sau sa nu joc cu unele din cauza ca nu arata prea bine. Aici as aminti de artwork-urile de la Maelstrom Djinn si Mahamoti Djinn, care mi se par foarte reusite. Desenul celui mai din urma as zice ca exprima cel mai bine flavor-textul „Of royal blood among the spirits of the air, the Mahamoti djinn rides on the wings of the winds. As dangerous in the gambling hall as he is in battle, he is a master of trickery and misdirection.”, inspirand ideea de „royal blood”. Admirand diferite artwork-uri m-am trezit pierzand ore in sir pe cate un site holbandu-ma la carti si stresandu-mi prietena cu „Hai sa vezi cum e asta!” si „Il stii pe nu stiu care care? Pfai cum e!” O carte care a starnit multe rasete e Cairn Wanderer. Motivul este artwork-ul. Am ajuns sa il facem in toate feluri, de la copil parasit , ca seamana cu mine (slabut si cu burta)pana la oligofren. E singura carte pe carte pe care Gabi nu o fura cu Rootwater Matriarch tocmai pentru ca arata ca un copil oligofren. Ca tot ma iau de cum arata cartile, as zice ca imi e foarte important flavor-textul. Sa fie potrivit, sa sune bine, sa te unga pe suflet cand il citesti, sa ai impresia ca citindu-l vraja chiar va prinde forma in fata ta. Texte precum “All matter, animate or not, rots when exposed to time. We merely speed up the process.”-Ezoc, Golgari rot farmer - de pe Putrefy, “Yes, I think ‘toast’ is an appropriate description.”-Jaya Ballard, task mage de pe Incinerate sau “Once I supply the breeze, you’ll see your warriors for the smoke they truly are.”-Alexi, zephyr mage de pe Evacuation chiar te fac sa simti ce face cartea, sa te simti puternic, sa te bucuri ca ai reusit sa prajesti o creatura. Toate acestea adauga la atmosfera jocului, facand cu adevarat sa te simti ca un mare strateg sau vrajitor care incearca sa cucereasca tinuturi necunoscute sau sa infranga dragoni si hoarde ce ii navalesc tara.
Imi place la nebunie jocul… dar ma seaca cand vad ce carti si deck-uri joaca lumea . Probabil ca o sa ziceti acuma toti: Cum adica? Ce ai vrea sa joace? Pai sa va explic: cand ma uit pe net la nu stiu care campionat si vad ca aproape toti joaca faeries sau nu stiu care deck cu Magus of the Moon, Chameleon Colossus, Tarmogoyf si alte dracarii, sau mai stiu eu care deck e tare si il joaca toti , imi vine sa imi dau in cap. Plus ca daca vrei un deck competitiv iti tre si bani pentru carti, din care unele nu-s tocmai ieftine. In privinta asta mi-ar placea sa vad o miscare de la marii organizatori. Sa fie competitiile organizate astfel in cat sa nu se mai ajunga la faze unde 100 de oameni au acelasi deck, sa fie promovata si apreciata diversitatea, sa se premieze jucatorii care au reusit sa faca un combo mai deosebit sau chestii de genu. Sau sa se faca chestiile astea la demonstratii, unde vrei sa convinigi si pe altii sa se apuce de joc. Poate ar ajuta la asta si daca s-ar juca mai mult extended, ca ar creste numarul de carti din care sa alegi si ar fi sanse mai mari sa joace chestii mai divesificate. In fine… sa inchei, ca ce am vrut sa impartasesc am reusit, si deja o iau pe carari prea intortocheate.
Well, prieteni, restul e realitate… dar eu continui sa traiesc in mituri si legende alaturi de eroi mei, cu care imi adjudec invariabil victoriile si impreuna cu care varsam o lacrima pe mormantul infrangerilor.
So keep playin` and bustin` packs.
Daca mergem pe ideea ca “ignorance its a bliss” atunci eu vreau sa fiu ignorat.
E mai usor sa fi un ignorant care nu trebuie sa vada imaginea per ansamblu, vreau sa ma multumesc cu problemele mele marunte de zi cu zi, de rata de la masina de spalat sosete, de abonamentul la cablu pe care mi l-au bagat pe gat cei de la net, chiar daca eu nu ma uit la TV.
Vreau sa nu ma mai cert cu mine insumi pentru credintele mele. Vreau sa nu mai am dubii, atunci cand zic, si cred, ca am dreptate. Vreau sa nu ma intereseze parerile altora, ci doar a mele. Sa nu-mi pese de ce se intampla dincolo de peretii camerei mele. Sa nu-mi pese de LHC/gauri negre/planete fantoma/extraterestri/viata de dupa moarte sau intrebarile existentiale.
Vreau sa ma intreb simplu, ce o sa mananc maine, ce bere beau diseara si cu cine ma fut la noapte. Nu mai vreau sa ma intreb daca Kant sau Nietzsche aveau dreptate. Nu mai vreau sa stiu ce-i cu paradoxul gemenilor, si nici daca calatoriile in timp si spatiu sunt posibile.
Dar, totodata, ignoranta nu e pentru cei care se lasa in voia valurilor. Pentru cei care isi pun viata in 4 scanduri lipite cu clei. Ignoranta e pentru cei carora le este teama de cea ce o sa gaseasca dincolo de orizont, pentru cei care nu pot infrunta adevarul crunt, real, tangibil.
Cei care traiesc intr-o ignoranta perpetua nu simt nici durerea cunoasteri, nici deznadejdea celui care a pierdut calea, nici ura celor ce si-au pierdut credintele. Ei nu simt nimic din toate astea. Ei traiesc intr-o stare in care doar nimicurile cotidiene ii mai face sa tremure din cand in cand, asemenea unui fir de iarba, in bataia vantului, neobservand padurea ce se apleaca sub suflul taifunului sau corabia ce se lupta cu furtuna.
Candva, demult, “a wise man”, m-a intrebat daca pot suporta adevarul asa cum e el, sau prefer un port sigur si linistit, fara tangajul marii.
I-am raspuns la intrebare, ridicand panzele si iesind in larg.
`neatza
Am nevoe de la voi de o idee, un sfat, un nume mai bine zis… un nume pentru lumea mea… yeap.. icerc sa-i dau un nume lumii mele.. dar se pare ca mie imi este cam greu.
Intr-o incercare de gasire a unui nume pentru lumea mea, va cer voua ajutorul, dragi prieteni.
Ca sa va ajut (sau incurc) o sa incerc o mica descriere a acestei lumi:
E o lume mare mare mare, dar totusi mica. Momentan are un singur oras mic, micut, mititel. Un oras cu strazi strampte cu sensuri unice complet aleatorii, cu copaci roz ce in loc de frunze au ganduri de bine iar in loc de fructe au stanioale de ciocolata.
Bordurile sunt inalte sau joase, ca semne de circulatie sunt cercuri verzi si cuburi negre cu piramide galbene inauntru.
Oameni sunt multi si feluriti, desenati in creioane de ceara sau din colaje de ziare prafuite de timp. Uni poarta meloane albastre iar alti monocluri roz.
Aici gasesti personaje pierdute ale imaginatiei noastre care traiesc intr-o armonie ciudata de ireala si fantasmagonica.
Zmeul cel mic si rau e casatorit cu Ileana Cosanzeana avandul ca nas pe Fat frumos din lacrima.
Cei trei muschetari sunt prieteni la catarama cu Procust si dorm regulat in pestera lui Ali Baba.
Contele de Monte Criston a renuntat la planurile de world domination si incearca sa elucideze Enigma Otiliei avandul pe Felix ca ajutor.
Porta si-a cumparat o mica tarisoara din Tanzania de unde exporta fenomene pharanormale si ursuleti de plus pentru copii capitanului Grant.
Ciorap de piele si-a vandut vechea carabina lunga si acum juaca la bursa avandu-l ca broker pe Gavrosh.
Acestea fiind spuse astept idei pentru denumirea acestei lumi, rod al imaginatiei mele si a voastre.
La buna vedere
