Daca mergem pe ideea ca “ignorance its a bliss” atunci eu vreau sa fiu ignorat.
E mai usor sa fi un ignorant care nu trebuie sa vada imaginea per ansamblu, vreau sa ma multumesc cu problemele mele marunte de zi cu zi, de rata de la masina de spalat sosete, de abonamentul la cablu pe care mi l-au bagat pe gat cei de la net, chiar daca eu nu ma uit la TV.
Vreau sa nu ma mai cert cu mine insumi pentru credintele mele. Vreau sa nu mai am dubii, atunci cand zic, si cred, ca am dreptate. Vreau sa nu ma intereseze parerile altora, ci doar a mele. Sa nu-mi pese de ce se intampla dincolo de peretii camerei mele. Sa nu-mi pese de LHC/gauri negre/planete fantoma/extraterestri/viata de dupa moarte sau intrebarile existentiale.
Vreau sa ma intreb simplu, ce o sa mananc maine, ce bere beau diseara si cu cine ma fut la noapte. Nu mai vreau sa ma intreb daca Kant sau Nietzsche aveau dreptate. Nu mai vreau sa stiu ce-i cu paradoxul gemenilor, si nici daca calatoriile in timp si spatiu sunt posibile.
Dar, totodata, ignoranta nu e pentru cei care se lasa in voia valurilor. Pentru cei care isi pun viata in 4 scanduri lipite cu clei. Ignoranta e pentru cei carora le este teama de cea ce o sa gaseasca dincolo de orizont, pentru cei care nu pot infrunta adevarul crunt, real, tangibil.
Cei care traiesc intr-o ignoranta perpetua nu simt nici durerea cunoasteri, nici deznadejdea celui care a pierdut calea, nici ura celor ce si-au pierdut credintele. Ei nu simt nimic din toate astea. Ei traiesc intr-o stare in care doar nimicurile cotidiene ii mai face sa tremure din cand in cand, asemenea unui fir de iarba, in bataia vantului, neobservand padurea ce se apleaca sub suflul taifunului sau corabia ce se lupta cu furtuna.
Candva, demult, “a wise man”, m-a intrebat daca pot suporta adevarul asa cum e el, sau prefer un port sigur si linistit, fara tangajul marii.
I-am raspuns la intrebare, ridicand panzele si iesind in larg.
15
Sep
08
Sa stii sau sa nu stii, asta e intrebarea? Sau e sa vrei sa stii sau sa nu vrei? Ori sa poti sa stii sau sa nu poti?
Asteapta, unii din ei, pe docuri sa se intoarca ceilalti, sa le spuna ca e pamant dincolo, ca e soare, fara sa stie ca nu au sa se mai intorca. Nu au de ce. Nu ai de ce. Nici macar sa arunci priviri inapoi.
Nu inca.
Exista porturi sigure si linistite? Sau doar iluzia sigurantei linstite?
Ajunge o singura viata ca sa calatorim si in larg, si in adanc? Sunt calatorii diferite sau una o aduce dupa sine si pe cealalta?
Adevarul, “asa cum e el”, e absolut, unul singur pentru toti? Sau e altul pentru fiecare din noi? Sau e unul singur, dar fiecare ajungem sa vedem doar anumite fatete ale lui?
De unde stii cand ai gasit “adevarul”?
Si cea mai importanta intrebare: am intrat deja prea tare-n papusoi?
@ion: Daca vrei sa stii, poti, si probabil o sa afli… mai devreme sau mai tarziu. La urma urmei de asta vrei.. ca sa afli
Cei ce raman pe docuri cu ochi atintiti in zare nu vad alceva decat corabiile departandu-se, dar nici una venind inapoi. Si totusi, poate, candva, uni au sa se intoarca. Dar nu inca.
@ganduri razlete: Da, exista porturi sigure si linistite, iluzia sigurantei o avem zilnic.
deci n`ai intrat… l-ai ocolit
O calatorie e o calatorie, in lung sau lat nu conteaza, caci, mai devreme sau mai tarziu o sa o cutreieri toata. Asta daca nu te decizi sa ramai in vreun port.
Adevarul difera de la individ la individ, de la specie la speciel, de la om la om. Adevarul e cea in ce crezi tu, cel putin pentru tine, ala e adevarul… singurul care conteaza.
Papusoiul era pe dreapta, cam atunci cand tu ai facut stanga
si ziceau unii oameni cevsa de genul: “cu cat stii mai mult, cu atat iti dai seama ce putin stii…” Si nu ma mai enerva si baga posturi din astea care incita la miscatul rotitelor din creier ca sunt mahmur dimineata asta…
Ideea de baza e sa ridici panzele si sa traiesti tangajul in cat mai multe locuri, si cand pare ca totul devine prea fad, prea anost, prea “same old same old”, nu te retrage in port pentru multa vreme, doar cat sa schimbi vasul, si sa continu.
Si eu tind sa cred ca exista porturi sigure si linistite, dar mi se pare ca ele traiesc in noi, nu noi in ele.
Despre calatorii si dimensiuni as mai continua discutia, dar mai bine fata-n fata, cand (daca?) o fi sa fie. Pentru mine are cumva legatura si cu ce am scris in primul paragraf, si cu “same old same old” al lui Marius. Ma intreb acum daca poate exista senzatia de “same old” pentru cei care calatoresc atat la suprafata, cat si adancime. Inclin sa cred ca nu. Mi-ar placea sa fiu un astfel de om.